Medii de transmisie

      În linii mari, putem împărti mediile de transmisie în două mari categorii:

  1. medii de transmisie cu suport fizic (cabluri). Sunt compuse din unul sau mai multe conductoare, închise într-un învelis (de obicei din plastic). Acest tip de mediu de transmisie este, în general, utilizat pentru retele locale, de mici dimensiuni. Cablurile transmit, în mod normal, semnale aflate în zona inferioară a spectrului undelor electromagnetice (ex: semnalele electrice). În această categorie intră:
    • cablul coaxial,
    • cablul torsadat,
    • fibra-optică.
  2. medii de transmisie fără fir. Sunt utilizate în cazul retelelor care au componente aflate la mare distantă unele fată de altele, precum si în cazul retelelor ce cuprind calculatoare mobile. Pentru aceste medii de transmisie, se utilizează, în general, frecvente înalte ale spectrului undelor electromagnetice. Din această categorie fac parte:
    • transmisii radio,
    • transmisii prin microunde,
    • transmisii în infrarosu.
În acest articol vom vorbi despre mediile e transmisie cu suport fizic, dar mai întâi să prezentăm trei dintre caracteristicile tehnice ale acestor medii.
  1. Capacitatea benzii de transmisie - este exprimată, în general, prin lărgimea de bandă si este măsurată în megabiti pe secundă (Mbps). Spunem că un mediu de transmisie de mare capacitate are o bandă largă, iar un mediu de transmisie de capacitate mică are o bandă îngustă. În lumea comunicatiilor, termenul de bandă se referă la banda de frecvente utilizată de mediul de transmisie.
  2. Atenuarea - este fenomenul prin care semnalele electromagnetice îsi pierd din puterea initială (cu care au fost transmise în mediu) o dată cu cresterea distantei fată de sursa care le-a emis. Acest fenomen apare din cauza faptului că mediul de transmisie absoarbe o parte din energia semnalelor. Din acest motiv se impun limitări ale distantei pe care un semnal o poate parcurge fără a depăsi un anumit nivel de degradare. Cu cât semnalul este receptionat la o mai mare distantă fată de sursă, cu atât posibilitatea de a fi decodificat corect este mai mică din cauza atenuării si a interferentelor.
  3. Interferentele electromagnetice (ElectroMagnetic Interferences - EMI) - sunt cauzate de unde electromagnetice externe care afectează semnalul util si fac dificilă decodificarea la receptie. Unele medii de transmisie sunt mai afectate de interferente decât altele.
  1. Cablul coaxial. Este compus dintr-un fir gros din cupru (în centrul cablului) izolat cu un învelis din plastic. Acest strat este învelit de un al doilea conductor, răsucit (în jurul primului) ca un tub. El are rol de a proteja cablul împotriva interferentelor electromagnetice. Deasupra lor se află un învelis de plastic cu rol de protectie împotriva factorilor externi. Functie de dimensiuni (RG) si de rezistenta la curent (măsurată în ohmi) cablurile pot fi: - de 50 ohmi, RG-8 si RG-11, utilizate pentru retele Ethernet pe cablu gros, - de 50 ohmi, RG-58, utilizat pentru retele Ethernet pe cablu subtire, - de 75 ohmi, RG-59, utilizat pentru cablu TV, - de 93 ohmi, RG-62, utilizat pentru retele stea.
  2. Cablu torsadat Este compus din una sau mai multe perechi de fire de cupru. Este cel mai utilizat cablu de telecomunicatii la ora actuală. Atunci când, într-un cablu, firele din cupru (care trebuie să conducă semnalele electrice) sunt foarte apropiate, există tendinta ca semnalele transmise prin ele să interfereze. Interferenta produsă de un fir asupra celuilalt se numeste "comunicatie încrucisată". În scopul reducerii efectului acestui fenomen, cât si a interferentelor externe, firele sunt răsucite. Simpla lor răsucire este o măsură destul de bună pentru a se reduce interferentele până la limita efectuării unei transmisii în bune conditii. Cablul torsadat este de două feluri:
    1. neprotejat - (Unshielded Twisted Pair - UTP) - format dintr-un număr de perechi de fire răsucite care sunt învelite doar într-un strat de plastic. Aceste cabluri sunt împărtite în cinci categorii (clasificare după EIA - Asociatia Industriei Electrice) pe baza calitătii fiecărui tip de cablu:
      • categoriile 1 si 2 au fost initial proiectate pentru comunicatii de voce. Se pot face transmisii la viteze mici (sub 4 Mbps) si erau utilizate în retelele vechi de telefonie,
      • categoria 3. Permit viteze de transfer de până la 16 Mbps. Sunt cel mai potrivite în retelele de calculatoare.
      • categoria 4. Permit viteze de transfer de până la 20 Mbps,
      • categoria 5. Fată de cablurile de categoria 5 li s-au adus îmbunătătiri semnificative (o izolatie mai bună, mai multe perechi, etc.) ceea ce le conferă o viteză maximă de 100 Mbps. Ele pot asigura viteze mari de transmisie, dar presupun echipament specializat (conectori si alte elemente de conectare de categorie 5) si o instalare mai dificilă.
      Cablurile cu patru perechi de fire (categoriile 3,4 si 5) poartă numele de cablu dublă pereche. Pentru instalarea lor este nevoie doar de conectori RJ11.
    2. protejat - (Shielded Twisted Pair - STP). Singura diferentă dintre cablurile UTP si STP constă în existenta (în cazul cablului STP) a unui strat protector din aluminiu sau poliester între învelisul exterior si fire. Acest strat face cablul mai putin vulnerabil la interferentele electromagnetice, deoarece acest învelis este pus la masă.
  3. Fibra optică
          Prin cablul coaxial si cel torsadat informatia circulă sub formă de semnale electrice. Prin fibra optică sunt transmise semnale optice.
          Un cablu poate contine o fibră optică sau mai multe. Fiecare fibră are un miez de sticlă sau plastic (conduce semnalele luminoase), înconjurat de un strat de plastic care reflectă înapoi, în miez, undele difuzate spre exterior. O astfel de fibră este introdusă într-un învelis protector de plastic care poate fi de două feluri: strâns sau larg. În variamta cu învelis strâns, spatiul dintre fibra optică si învelisul protector este umplut de un mănunchi de fire de protectie cu rol de a preveni ruperea fibrelor. În varianta cu învelis larg acest spatiu este umplut cu un gel special sau un alt material care oferă o protectie suplimentară a fibrelor.
          Fibrele optice pot fi monomod sau multimod. Fibrele monomod folosesc pentru transmisie semnale laser, permitând un singur flux de lumină să parcurgă fibra. Fibrele multimod utilizează semnale luminoase produse de LED-uri si permit mai multe căi de transmisie simultane. Caracteristicile fizice ale fibrei multimod permit receptionarea tuturor căilor simultan, ca si cum ar fi un singur semnal. Fibrele monomod permit o capacitate de bandă mai mare dar sunt mai scumpe.
          Fibrele optice se deosebesc prin dimensiunea si tipul miezului interior. Dimensiunea si puritatea miezului determină cantitatea de lumină ce poate fi transmisă la un moment dat.
 
Free Web Hosting