Medii de transmisie II (fara fir)

      Practic exista un singur mediu de transmisie fara fir: atmosfera pamântului, existând în schimb mai multe "sisteme de transmisie" care, fiecare în parte, utilizeaza anumite caracteristici ale atmosferei pentru a se propaga si ajunge la destinatie.

  1. Sistem de transmisie prin unde radio. Undele radio au frecvente de transmisie de la 10 kHz pâna la 1 GHz. Folosirea acestor unde prezinta unele avantaje, cum ar fi:
    • sunt usor de generat,
    • pot parcurge distante mari,
    • pot trece cu usurinta prin cladiri.
    Undele radio pot fi transmise omnidirectional (în toate directiile simultan) sau unidirectional (într-o singura directie data de un arc de cerc cu un unghi cunoscut). O alta caracteristica a undelor radio este puterea de emisie, determinata de tipul antenei emitente si de transceiver (echipamentul care transmite - TRANSMITS - semnalele). Din acest punct de vedere putem împarti undele radio în trei categorii:
    1. unde radio emise cu putere mica, pe o singura frecventa. Aceste unde radio au o actiune limitata la 20-30 metri si se recomanda utilizarea lor în spatii deschise,
    2. unde radio emise cu putere mare, pe o singura frecventa. Sunt similare cu cele de la punctul a) cu deosebirea ca pot acoperi distante mai mari, recomandându-se utilizarea lor în spatii deschise dar cu suprafata mare. Aceasta suprafata poate depasi uneori limita orizontului, caz in care undele "folosesc" proprietatile de reflexie ale atmosferei terestre. Ținând cont de acest avantaj, undele radio de putere mare se utilizeaza în transmisii pentru retelele mobile (nave maritime, vehicule în miscare sau avioane).
    3. unde radio emise cu spectru împrastiat. Aceste unde radio utilizeaza mai multe frecvente simultan. Avantajul folosirii acestui tip de emisie este ca datele transmise pot fi foarte greu interceptate de persoane neautorizate. In celelalte doua cazuri, daca cineva vrea sa "asculte" datele transmise, nu trebuie decât sa-si racordeze receptorul pe lungimea de unda a emitatorului. În cazul undelor emise cu spectru împrastiat, datele ce trebuie transmise sunt împartite în segmente, numite "chips" si apoi transmise fiecare pe alta frecventa. Pentru ca "decriptarea" nedorita sa fie foarte dificila se face apel la transmiterea unor semnale "dummy", împachetate si ele în blocuri de date similare "chips-urilor". Semnalele dummy sunt intercalate cu blocurile de tip chips. Transmisia datelor este coordonata prin intermediul receptorului si de aceea el va sti întotdeauna ce frecvente contin informatii utile (chips) si ce frecvente informatii de bruiaj (caz în care vor fi ignorate). Totusi semnalele pot fi interceptate, dar este foarte grea decriptarea si reasamblarea chips-urilor.
  2. Sistem de transmisie prin microunde. Utilizeaza frecventele joase din domeniul gigahertzilor, deci, mai mari decât frecventele radio. Din acest motiv, prin intermediul microundelor, se pot transmite date la viteze superioare si cu performante mai bune comparativ cu transmisiile ce utilizeaza frecvente radio. Exista doua tipuri de sisteme de comunicatie:
    1. sisteme terestre. Utilizeaza, de obicei, antene parabolice directive. Dezavantajul acestui sistem este ca receptorul si transmitatorul trebuie "sa se vada" (nu trebuie sa existe obstacole pe linia ce uneste cele doua puncte). În general, daca distanta este mare, se pot utiliza puncte releu. Se recomanda utilizarea acestor sisteme în cazul în care instalarea altor sisteme implica costuri mai ridicate, sau nu este posibila. Ex: daca trebuie sa conectam doua cladiri aflate de o parte si de cealalta a unei sosele, iar instalarea unui cablu (aerian sau subteran) este interzisa. De asemenea, sistemele terestre de capacitate mica, se utilizeaza în interiorul încaperilor, formând retele locale de calculatoare care pot fi conectate la retele cablate prin intermediul unor hub-uri omnidirectionale. Capacitatea de transmisie variaza în functie de frecventa utilizata, fiind între 1 Mbps si 10 Mbps. Transmisiile de acest tip pot fi foarte usor interceptate si de aceea, de cele mai multe ori, informatia este criptata.
    2. sisteme de transmisie prin satelit. Au aproape aceleasi caracteristici cu sistemele terestre: semnalele sunt transmise prin antene parabolice directive, utilizând frecvente joase din banda gigahertzilor (11 GHz - 14 GHz). Și în acest caz, cele doua antene trebuie "sa se vada". Diferenta consta în faptul ca antenele sunt montate pe sateliti geostationari, aflati la o distanta de 50.000 km de Pamânt. Marele avantaj al acestui sistem este ca poate asigura comunicatii cu terminale mobile aflate si în locuri foarte greu accesibile de pe Terra. Practic, transmisia prin satelit, face legatura dintre doua sau mai multe retele locale, aflate în zone geografice diferite. În cazurile în care cele doua retele locale terestre sunt aproximativ diametral opuse pe suprafata Pamântului, se folosesc doua sau chiar mai multi sateliti intermediari. Deoarece semnalul trebuie sa parcurga o distanta foarte mare (50.000 km de la reteaua locala emitatoare la satelit si înca 50.000 km de la satelit la reteaua locala receptoare) durata transmisiei este mult mai mare comparativ cu durata aceleiasi transmisii prin cablu. Din acest motiv sistemele prin satelit au întârzieri mari între momentul transmisiei si cel al receptiei, numite întârzieri de propagare a semnalului. Durata unei astfel de întârzieri este în general între 0.5 secunde si 5 secunde. De mentionat costurile foarte mari pentru instalarea si punerea în folosinta a unui astfel de sistem. Exista mari companii (AT&T sau Hughes Network Szstem) care închiriaza astfel de servicii.
  3. Sistem de transmisie în infrarosu. Pentru realizarea unui astfel de sistem se folosesc: pe post de transmitator LED-uri sau ILD-uri, iar ca receptor fotodiodele. Transmisiile în infrarosu utilizeaza domeniul terahertzilor din spectrul electromagnetic. Mai sunt si alte aplicatii în care se utilizeaza aceasta tehnologie: telecomenzile pentru televizoare, videocasetofoane, etc. Deoarece semnalele în infrarosu se afla într-un domeniu de frecvente foarte înalte ele pot atinge viteze de transmisie foarte mari. Dezavantajul consta în faptul ca nu pot trece de ziduri sau alte obstacole aflate în calea lor. Un alt mare inconvenient este ca sunt puternic atenuate de lumina intensa. Aceste sisteme pot fi împartite, la rândul lor, în doua categorii:
    1. sisteme de transmisie în infrarosu punct-la-punct. Se utilizeaza, în general, în cazurile în care echipamentele au o pozitie fixa. Undele infrarosii pot fi usor focalizate si directionate, alinierea echipamentelor facându-se, astfel, destul de usor.
            Emitatoarele laser pot transmite în linie dreapta, pe distante de sute de metri, caz în care costul total ar putea fi destul de mare.
            Poate cel mai important avantaj, al acestui sistem de transmisie fara fir, este ca nu necesita nici o licenta.
            Prin transmisiile punct-la-punct se pot atinge viteze între 100Kbps si 16 Mbps.
            Gradul de atenuare a semnalelor infrarosii depinde de calitatea si puritatea semnalului transmis de sursa luminoasa, de conditiile atmosferice si de obstacolele aflate în calea semnalului.
            În momentul în care se încearca o interceptare neautorizata a transmisiei, se poate descoperi foarte usor, prin faptul ca se produce o întrerupere a fluxului luminos, aparând astfel o suma de erori.
    2. sisteme de transmisie în infrarosu omnidirectionale. Aceste sisteme împrastie semnalul în scopul de a acoperi o arie mare si permit receptia semnalelor provenite din mai multe puncte.
      Avantajul, fata de sistemul punct-la-punct, este mobilitatea transmitatoarelor si receptoarelor de unde infrarosii. Dezavantajul consta în faptul ca, sistemele omnidirectionale, nefiind focalizate, ofera viteze de transfer mai mici decât cel prezentat anterior. Ele sunt limitate, în general, la mai putin de 1 Mbps.
 
Free Web Hosting